LETROZOL STADA 2,5 mg
2,5mg
Substanță activă: Letrozolum
Clasificare ATC
📄 Prospect LETROZOL STADA 2,5 mg
💊 Ce este și pentru ce se utilizează
Ce este Letrozol Stada și cum acționează Letrozol Stada conține o substanță activă denumită letrozol. Aceasta aparține unui grup de medicamente denumite inhibitori de aromatază. Acest medicament este destinat tratamentului hormonal (sau „endocrin”) al cancerului de sân. Evoluția cancerului de sân este frecvent stimulată de estrogeni, hormoni sexuali feminini. Letrozol Stada reduce cantitatea de estrogeni, blocând o enzimă („aromatază”) implicată în producerea de estrogen, așadar poate bloca evoluția cancerului de sân care are nevoie de estrogeni pentru a se dezvolta. Ca urmare, celulele tumorale își încetinesc sau își opresc creșterea și/sau răspândirea spre alte părți ale organismului.
Pentru ce se utilizează Letrozol Stada Letrozol Stada este utilizat în tratamentul cancerului de sân la femeile în postmenopauză, adică după încetarea menstrelor.
Se utilizează pentru a preveni reapariția cancerului. Poate fi administrat ca prim tratament înainte de intervenția chirurgicală pentru cancerul de sân în cazul în care intervenția chirurgicală imediată nu este adecvată sau poate fi administrat ca prim tratament după intervenția chirurgicală pentru cancer de sân sau după cinci ani de tratament cu tamoxifen. De asemenea, Letrozol Stada este utilizat pentru a preveni răspândirea tumorii la alte părți ale corpului la pacientele cu cancer de sân în stadiu avansat.
Dacă aveți întrebări despre cum acționează Letrozol Stada și de ce acest medicament v-a fost prescris, adresați-vă medicului.

⚠️ Ce trebuie să știți înainte de utilizare
Urmați cu atenție toate instrucțiunile medicului. Acestea pot fi diferite de informațiile generale din acest prospect.
Nu luați Letrozol Stada
- dacă sunteți alergic la letrozol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6),
- dacă încă aveți menstre, adică nu sunteți definitiv la menopauză,
- dacă sunteți gravidă,
- dacă alăptați.
Dacă oricare dintre aceste situații vi se aplică, nu luați acest medicament și adresați-vă medicului dumneavoastră.
Atenționări și precauții Înainte să luați Letrozol Stada, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- dacă suferiți de o boală de rinichi severă,
- dacă suferiți de o boală de ficat severă,
- dacă aveți istoric de osteoporoză și/sau fracturi (vezi și „Cum se monitorizează tratamentul cu Letrozol Stada” de la pct. 3).
Dacă oricare dintre aceste situații vi se aplică, adresați-vă medicului dumneavoastră. Acesta le va avea în vedere în timpul tratamentului cu Letrozol Stada.
Letrozolul poate cauza inflamația tendoanelor sau leziuni ale tendoanelor (vezi pct. 4). La orice semn de durere sau umflare a tendonului – asigurați repausul zonei dureroase și adresați-vă medicului dumneavoastră.
Copii și adolescenți Copiii sau adolescenții nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Vârstnici Persoanele de 65 de ani și peste pot lua acest medicament în aceeași doză ca pentru ceilalți adulți.
Letrozol Stada împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea
- Trebuie să luați Letrozol Stada numai când ați trecut prin menopauză. Cu toate acestea, medicul dumneavoastră trebuie să discute cu dumneavoastră despre utilizarea de metode contraceptive eficace deoarece există încă posibilitatea să puteți rămâne gravidă în timpul tratamentului cu Letrozol Stada.
- Nu trebuie să luați Letrozol Stada dacă sunteți gravidă sau alăptați deoarece acest lucru poate avea efecte nocive asupra copilului.
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Dacă suferiți de amețeli, oboseală, somnolență sau stare generală alterată, nu conduceți vehicule sau nu folosiți utilaje până când nu reveniți la o stare normală.
Letrozol Stada conține lactoză și sodiu Lactoză: Dacă medicul dumneavoastră v-a atenționat că aveți intoleranță la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebați înainte de a lua acest medicament.
Sodiu: Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic „nu conține sodiu”.
🚫 Contraindicații

⚡ Atenționări și precauții
Atenționări și precauții Înainte să luați Letrozol Stada, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- dacă suferiți de o boală de rinichi severă,
- dacă suferiți de o boală de ficat severă,
- dacă aveți istoric de osteoporoză și/sau fracturi (vezi și „Cum se monitorizează tratamentul cu Letrozol Stada” de la pct. 3).
Dacă oricare dintre aceste situații vi se aplică, adresați-vă medicului dumneavoastră. Acesta le va avea în vedere în timpul tratamentului cu Letrozol Stada.
Letrozolul poate cauza inflamația tendoanelor sau leziuni ale tendoanelor (vezi pct. 4). La orice semn de durere sau umflare a tendonului – asigurați repausul zonei dureroase și adresați-vă medicului dumneavoastră.
Copii și adolescenți Copiii sau adolescenții nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Vârstnici Persoanele de 65 de ani și peste pot lua acest medicament în aceeași doză ca pentru ceilalți adulți.
- dacă suferiți de o boală de rinichi severă,
- dacă suferiți de o boală de ficat severă,
- dacă aveți istoric de osteoporoză și/sau fracturi (vezi și „Cum se monitorizează tratamentul cu Letrozol Stada” de la pct. 3).
Dacă oricare dintre aceste situații vi se aplică, adresați-vă medicului dumneavoastră. Acesta le va avea în vedere în timpul tratamentului cu Letrozol Stada.
Letrozolul poate cauza inflamația tendoanelor sau leziuni ale tendoanelor (vezi pct. 4). La orice semn de durere sau umflare a tendonului – asigurați repausul zonei dureroase și adresați-vă medicului dumneavoastră.
Copii și adolescenți Copiii sau adolescenții nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Vârstnici Persoanele de 65 de ani și peste pot lua acest medicament în aceeași doză ca pentru ceilalți adulți.
🔄 Interacțiuni cu alte medicamente
Letrozol Stada împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente.
🤰 Sarcina și alăptarea
Sarcina, alăptarea și fertilitatea
- Trebuie să luați Letrozol Stada numai când ați trecut prin menopauză. Cu toate acestea, medicul dumneavoastră trebuie să discute cu dumneavoastră despre utilizarea de metode contraceptive eficace deoarece există încă posibilitatea să puteți rămâne gravidă în timpul tratamentului cu Letrozol Stada.
📋 Cum se utilizează
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Doza recomandată este de un comprimat de Letrozol Stada pe zi. Dacă luați Letrozol Stada la aceeași oră în fiecare zi, vă veți putea aminti mai ușor când să luați comprimatul.
Comprimatul poate fi luat cu sau fără alimente și trebuie înghițit întreg cu un pahar de apă sau alte lichide.
Cât timp trebuie să luați Letrozol Stada Continuați să luați Letrozol Stada zilnic pe perioada recomandată de medicul dumneavoastră. Este posibil să fie necesar să-l luați luni de zile sau chiar ani. Dacă aveți orice întrebări despre cât timp trebuie să luați Letrozol Stada, adresați-vă medicului dumneavoastră.
Cum se monitorizează tratamentul cu Letrozol Stada Trebuie să luați acest medicament numai sub supraveghere medicală strictă. Medicul dumneavoastră vă va monitoriza regulat starea de sănătate pentru a verifica dacă tratamentul are efectul corespunzător.
Letrozol Stada poate conduce la reducerea sau deteriorarea masei osoase (osteoporoză) din cauza reducerii concentrațiilor de estrogen din organismul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră poate decide să vă evalueze densitatea osoasă (un mod de a monitoriza osteoporoza) înaintea, în timpul și după administrarea tratamentului.
Dacă luați mai mult Letrozol Stada decât trebuie Dacă ați luat prea mult Letrozol Stada sau dacă altcineva a luat comprimatele dumneavoastră din greșeală, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeți la spital. Arătați ambalajul comprimatelor. Poate fi necesară instituirea unui tratament medical.
Dacă uitați să luați Letrozol Stada
- Dacă se apropie ora dozei următoare (de exemplu în 2 sau 3 ore), nu mai luați doza uitată și luați doza următoare la ora corectă.
- Altfel, luați doza când vă amintiți, apoi luați comprimatul următor în mod normal.
- Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetați să luați Letrozol Stada Nu întrerupeți tratamentul cu Letrozol Stada dacă medicul nu vă recomandă acest lucru. De asemenea, vezi și punctul de mai sus „Cât timp trebuie să luați Letrozol Stada”.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
🩺 Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Majoritatea reacțiilor adverse sunt ușoare până la moderate și vor dispărea, în general, în câteva zile până la câteva săptămâni de tratament.
Unele dintre aceste reacții adverse, cum ar fi bufeurile, căderea părului sau sângerarea vaginală, pot fi cauzate de lipsa de estrogen din organism.
Nu vă alarmați la citirea acestei liste a posibilelor reacții adverse. Este posibil să nu suferiți de niciuna dintre ele.
Unele reacții adverse pot fi grave:
Rare sau mai puțin frecvente (adică pot afecta între 1 și 100 paciente din 10000):
- Slăbiciune, paralizie sau pierderea acuității tactile în orice parte a corpului (mai ales, în braț sau picior), pierderea capacității de coordonare, greață sau dificultăți de vorbire sau respirație (semne ale unei tulburări cerebrale, de exemplu accident vascular cerebral).
- Durere toracică bruscă și puternică (semn al unei afecțiuni a inimii).
- Dificultăți de respirație, dureri toracice, leșin, ritm rapid al inimii, decolorare și albăstrire a pielii sau durere bruscă în braț, picior sau laba piciorului (semne ale unui posibil cheag format).
- Umflarea sau înroșirea unei vene care este extrem de sensibilă și, posibil, dureroasă la atingere.
- Febră severă, frisoane sau ulcerații în gură cauzate de infecții (număr redus de leucocite).
- Tulburări severe și persistente de vedere.
Dacă suferiți de oricare dintre reacțiile de mai sus, informați-l imediat pe medicul dumneavoastră.
De asemenea, trebuie să-l informați pe medicul dumneavoastră dacă prezentați oricare dintre următoarele simptome în timpul tratamentului cu Letrozol Stada:
- Umflarea, în principal, a feței și gâtului (semne ale unei reacții alergice).
- Îngălbenirea pielii și albului ochilor, greață, pierderea apetitului, urină de culoare închisă (semne ale hepatitei).
- Erupții trecătoare pe piele, vezicule la nivelul buzelor, ochilor sau gurii, descuamarea pielii, febră (semne ale unor tulburări ale pielii).
Foarte frecvente. (pot afecta peste 1 pacientă din 10).
- Bufeuri
- Nivel crescut al colesterolului (hipercolesterolemie)
- Oboseală
- Transpirație accentuată
- Dureri la nivelul oaselor și articulațiilor (artralgii) Dacă oricare dintre aceste reacții vă afectează sever, informați-l pe medicul dumneavoastră.
Frecvente. (pot afecta până la 1 pacientă din 10).
- Erupții trecătoare pe piele
- Dureri de cap
- Amețeli
- Stare generală de rău (în general, stare rea)
- Tulburări gastro-intestinale, precum greață, vărsături, indigestie, constipație, diaree
- Creșterea sau scăderea apetitului alimentar
- Dureri musculare
- Reducerea sau deteriorarea masei osoase (osteoporoză), care conduc la fracturi în unele cazuri (vezi și „Cum se monitorizează tratamentul cu Letrozol Stada” de la pct. 3)
- Umflarea brațelor, mâinilor, picioarelor, gleznelor (edeme)
- Depresie
- Creștere în greutate
- Cădere a părului
- Tensiune arterială crescută (hipertensiune)
- Durere abdominală
- Piele uscată
- Sângerări vaginale
- Palpitații, ritm rapid al inimii
- Rigidizarea articulațiilor (artrită)
- Dureri în piept Dacă oricare dintre aceste reacții vă afectează sever, informați-l pe medicul dumneavoastră.
Mai puțin frecvente. ( pot afecta până la 1 din 100 de paciente).
- Tulburări nervoase, precum anxietate, nervozitate, iritabilitate, amețeală, somnolență, probleme de memorie, insomnie.
- Durere sau senzație de arsură la nivelul mâinilor sau încheieturii (sindromul tunelului carpian)
- Deteriorarea acuității, mai ales a celei tactile
- Tulburări la nivelul ochilor, precum vedere încețoșată, iritarea ochilor
- Tulburări la nivelul pielii, precum mâncărimi (urticarie)
- Scurgeri sau uscăciune vaginală
- Durere la nivelul sânilor
- Febră
- Senzație de sete, tulburări ale gustului, uscarea mucoasei gurii
- Uscarea mucoaselor
- Scădere în greutate
- Infecții ale căilor urinare, frecvență crescută a micțiunilor
- Tuse
- Nivel crescut al enzimelor
- Îngălbenirea pielii și albului ochilor
- Nivel crescut al bilirubinei (produs rezultat în urma ruperii celulelor roșii)
- Inflamarea unui tendon sau tendinită (țesuturi conjunctive care leagă mușchii de oase) Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de paciente)– Ruptura unui tendon (țesuturi conjunctive care leagă mușchii de oase) Cu frecvență necunoscută. (Frecvența nu poate fi estimată pe baza datelor disponibile) Deget în resort, o afecțiune care face ca unul dintre degetele dumneavoastră să rămână blocat în poziție îndoită.
Dacă oricare dintre aceste reacții vă afectează sever, informați-l pe medicul dumneavoastră.
Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO e-mail: [email protected] Website: www.anm.ro Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
🏠 Cum se păstrează
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
Păstrați în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.
Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă atât pe cutie cât și pe blister. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6
📦 Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conține Letrozol Stada
- Substanța activă este letrozolul. Fiecare comprimat filmat conține letrozol 2,5mg.
- Celelalte componente sunt: nucleu - lactoză monohidrat, amidon de porumb, celuloză microcristalină, amidonglicolat de sodiu (tip A), stearat de magneziu, talc; film – hipromeloză (6 mPas) , hidroxipropilceluloză, ulei de bumbac hidrogenat, oxid galben de fer (E 172), oxid roșu de fer (E 172), dioxid de titan (E 171).
Cum arată Letrozol Stada și conținutul ambalajului Comprimatele filmate de Letrozol Stada sunt rotunde, biconvexe, de culoare galbenă.
Comprimatele sunt ambalate în cutii cu blistere care conțin 10, 30 sau 100 de comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul Deținătorul autorizației de punere pe piață STADA Arzneimittel AG Stadastr. 2-18 61118 Bad Vilbel Germania Fabricanții Haupt Pharma Münster GmbH Schleebrüggenkamp 15, 48159 Münster, Germania STADA Arzneimittel AG Stadastrasse 2 – 18, 61118 Bad Vilbel, Germania Stada Arzneimittel GmbH Muthgasse 36, 1190 Viena, Austria Eurogenerics N.V.
Heizel Esplanade B 22, 1020 Bruxelles, Belgia Clonmel Healthcare Ltd Waterford Road, Clonmel, Co. Tipperary, Irlanda Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spațiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
Numele statelor membre Denumirea comercială a medicamentului Austria Letrozol STADA 2,5 mg filmtabletten Belgia Letrozole EG 2,5 mg Danemarca Letrozol Stada Finlanda Letrozole Stada Franța LETROZOLE EG 2,5 mg comprimé pelliculé Irlanda Letrozole 2.5 mg film-coated tablets Italia Letrozolo Crinos 2,5 mg compresse rivestite con film Luxemburg Letrozole EG 2,5 mg Portugalia Letrozol Stada 2,5 mg Comprimidos revestidos por película România Letrozol Stada 2,5 mg comprimate filmate Suedia Letrozol Stada 2,5 mg filmdragerade tabletter Acest prospect a fost revizuit în Februarie 2026.
📦 Variante de ambalaj (3)
LETROZOL STADA 2,5 mg este disponibil în 3 variante de ambalaj autorizate:
| Cod CIM | Ambalaj | Nr. autorizație |
|---|---|---|
| W56502001 | Cutie cu blist. PVC/Al x 10 compr. film. | 7139/2014/01 |
| W56502002 | Cutie cu blist. PVC/Al x 30 compr. film. | 7139/2014/02 |
| W56502003 | Cutie cu blist. PVC/Al x 100 (10x10) compr. film. | 7139/2014/03 |
Alte medicamente cu Letrozolum
ELOZORA 2,5 mg
2,5mg · Pharmachemie Bv - Olanda
ETRUZIL 2,5 mg
2,5mg · Synthon Bv - Olanda
LETROZOL ACCORD 2,5 mg
2,5mg · Accord Healthcare B.v. - Tarile de Jos
LETROZOL LABORMED 2,5 mg
2,5mg · Synthon Bv - Olanda
LOOSYN 2,5 mg
2,5mg · Synthon Bv - Olanda
ZEQUIPRA 2,5 mg
2,5mg · West Pharma Producoes de Especialidades Farm. S.a. - Portugalia